Arhive etichete: participanti la trafic

Centrul de consultanță pentru victimele rutiere – CCVR România a organizat o nouă serie de evenimente dedicate pietonilor: educație rutieră – educație pentru viață!

Centrul de consultanță pentru victimele rutiere – CCVR România, alături de Federația Internațională a Comunităților Educative – FICE România, Inspectoratul Școlar al sectorului 5 București, grădinițe și școli din sector, a organizat o nouă serie de evenimente din suita de acțiuni dedicate celei de a treia săptămâni mondiale de siguranță rutieră, marcată anul acesta între 4 și 10 mai în întreaga lume.

Evenimentele s-au adresat în mod special celor mai vulnerabili participanți la trafic – copii. Acesta se dorește a fi un moment de sensibilizare ce atrage atenția asupra respectului datorat de către toți participanții la traficul rutier și care vizează, în conformitate cu obiectivul european însușit și de țară noastră, reducerea cu 50% a numărului victimelor accidentelor rutiere la nivelul Uniunii Europene pe parcursul Deceniului de acțiune pentru siguranță rutieră 2011 – 2020. Centrul de consultanță pentru victimele rutiere – CCVR România evidențiază din nou prin această serie de evenimente necesitatea elaborării unei strategii naționale de siguranță rutieră.

Seria de acțiuni care s-au desfășurat în perioada 20 aprilie – 5 mai, va fi încheiată în ziua de 6 mai 2015 printr-un workshop ce va avea loc începând cu ora 9.30 în sala de festivități a Liceului Gheorghe Lazăr, București.

Prezența și conținutul intervenției dumneavoastră sunt importante pentru noi și vă rugăm să ne fiți alături.

Informații suplimentare:

Col. Jand. r. Ion MIHAIL, Președinte

Telefon: 0722.639.836

E-mail: victimerutiere@gmail.com

Anunțuri

Cea de-a patra Adunare Generală a ONG-urilor care sprijină siguranță rutieră și victimele accidentelor rutiere

CCVR Romania a participat în zilele de 13 și 14 martie 2015 la cea de-a patra Adunare Generală a ONG-urilor care acționează în domeniul siguranței rutiere și în sprijinul victimelor accidentelor rutiere, organizată în acest an în Marrakesh, Maroc, eveniment la care au participat 170 de delegați ai ONG-urilor din 52 de state, alături de experți ai instituțiilor internaționale, printre care Organizația Mondială a Sănătății, Banca Mondială și Fondul pentru siguranță rutieră. Cu această ocazie au fost împărtășite experiențele și bunele practici ale organizațiilor de profil din întreaga lume, s-a avut în vedere întărirea capacității ONG-urilor în ceea ce privește managementul programelor, luarea deciziilor, strângerea de fonduri și a fost încurajată participarea ONG-urilor la cea de-a treia săptămână mondială de siguranță rutieră a ONU ce se va desfășura în perioada 4 – 10 mai 2015.

Printre vorbitori s-au numărat înalți demnitari ai Guvernului marocan, și anume dl. Aziz Rabbah, Ministrul Transportului, Echipamentelor și Logisticii, Dr. Mohamed Najib Boulif, Ministru delegat pentru transport la Ministerul Transportului, Echipamentelor și Logisticii, Dr. Ahmed Boudak, Director divizia spitale și îngrijire ambulatorie din partea Ministerului Sănătății. De asemenea au mai susținut prezentări dr. Etienne Krug, Director al Departamentulul pentru managementul bolilor cronice, dizabilităților și prevenirea accidentelor, din partea Organizației Mondiale a Sănătății, dl. Mark Shotten, Specialist pe probleme de transport în cadrul GRSF / Banca Mondială, dl. Joop Goos, Președinte Prévention Routière Internationale, dl. Shane O’Connor, Consultant comunicare FedEx și dr. Kate Allen, Manager sisteme de sănătate, Școala de sănătate publică Johns Hopkins Bloomberg.

Totodată, s-au desfășurat două sesiuni de instruire pentru prezentarea și susținerea proiectelor în vederea obținerii finanțării și pentru obținerea accesului la date statistice și analize.

Alianța Globală a ONG-urilor care acționează în domeniul siguranței rutiere

Având peste 140 de organizații non-profit membri activi din peste 90 de țări, Alianța Globală a ONG-urilor care acționează în domeniul siguranței rutiere a fost fondată ca răspuns la solicitarea ONG-urilor din întreaga lume pentru crearea unui forum în care acestea să poată împărtăși cele mai bune practici și să pledeze împreună pentru siguranță rutieră și pentru drepturile victimelor accidentelor rutiere.

CCVR România

Centrul de Consultanță pentru Victimele Rutiere – CCVR România este o organizație non-guvernamentală non-profit care acționează în domeniul siguranței rutiere din România, ce reprezintă interesele victimelor și ale familiilor acestora, promovându-le și apărându-le drepturile, oferind consultanță și asistență – juridică, tehnică, medicală, socială, psihologică, etc.

Membră a Federației europene a victimelor accidentelor rutiere – FEVR  și a Alianței Globale a ONG-urilor pentru siguranță rutieră și semnatară a Cartei Europene a Siguranței Rutiere, CCVR România își desfășoară activitățile și derulează proiecte sub deviza Deceniului de acțiune pentru siguranță rutieră 2011 – 2020, alături de partenerii săi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cea de-a doua săptămână mondială de siguranţă rutieră, 6 – 12 mai 2013

Marele marş mic la Bucureşti:

Centrul de Consultanţă pentru Victimele Rutiere organizează Marele marş mic în cadrul celei de-a doua săptămâni mondiale de siguranţă rutieră, 6 – 12 mai 2013

Cea de-a doua săptămână mondială de siguranţă rutieră stabilită de Adunarea Generală a ONU şi dedicată celor mai vulnerabili participanţi la traficul rutier – pietonii are rolul de a atrage atenţia asupra necesităţii urgente de a proteja pietonii din toate colţurile lumii, de a demara acţiunile ce trebuie întreprinse pentru aceasta şi de a contribui astfel la atingerea scopului Deceniului de acţiune pentru siguranţă rutieră 2011 – 2020, acela de a salva 5 milioane de vieţi.  La săptămâna mondială de siguranţă rutieră au aderat organizaţii din aproape 70 de ţări.

Astfel, pe 8 mai 2013 începând cu ora 10, Centrul de Consultanţă pentru Victimele Rutiere va desfăşura acţiunea „Marele marş mic”, care face parte din iniţiativa globală The Long Short Walk. Un număr de aproximativ 100 de copii, însoţiţi de educatori şi părinţi, vor pleca în marş de la Grădiniţa nr. 274 pe bulevardul Iuliu Maniu până în dreptul intrării de la Universitatea Politehnică Bucureşti, unde vor traversa şi vor intra în curtea Universităţii. După o discuţie cu presa despre fenomenul rutier, se va parcurge traseul înapoi spre grădiniţă.

Evenimentul îşi propune să sensibilizeze toţi participanţii la traficul rutier si să atragă atenţia asupra respectului ce trebuie să se manifeste inclusiv în trafic. Centrul de Consultanţă pentru Victimele Rutiere urmăreşte, în conformitate cu obiectivul european însuşit şi de România, reducerea cu 50% a numărului victimelor accidentelor rutiere la nivelul Uniunii Europene, constituindu-se totodată şi într-un semnal care să evidenţieze necesitatea unei Strategii naţionale de siguranţă rutieră.

Parteneri: Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti, Publicis România

Cea de-a doua săptămână de siguranţă rutieră, 6 – 12 mai 2013

Anual pe drumurile din întreaga lume îşi pierd viaţa aproximativ 1,24 milioane de persoane, ceea ce face ca accidentele rutiere să constituie cea de-a opta cauză de deces la nivel mondial şi totodată principala cauză a decesului tinerilor cu vârsta între 15 – 29 de ani. Pietonii constituie aproximativ un sfert din numărul persoanelor decedate anual în accidente rutiere, constituind una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanţi la trafic. Studiile arată că bărbaţii, atât copii cât şi adulţi, reprezintă cel mai mare procent dintre victimele accidentelor rutiere.

În ţările dezvoltate pietonii în vârstă sunt cei mai supuşi acestor riscuri, în timp ce în ţările cu venituri reduse sau medii, cei mai afectaţi sunt de regulă copii şi tinerii. Datorită lipsei de atenţie faţă de nevoile pietonilor, dar şi tendinţei din ultimele decenii de a favoriza transportul auto, aceştia sunt supuşi în prezent riscurilor sporite de deces, accidentare şi invaliditate. Foarte multe dintre persoanele decedate sunt copii şi persoane în vârstă. Cu toate că majoritatea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii se produc în ţările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, siguranţa rutieră a pietonilor rămâne o preocupare la nivel mondial.

Deceniul de acţiune pentru siguranţa rutieră 2011 – 2020, proclamat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite oferă un cadru larg pentru a atrage atenţia asupra necesităţii de a avea un grad mai mare de siguranţă rutieră. Lansat în mai 2011 de către autorităţile din întreaga lume, Deceniul de acţiune are ca scop dezvoltarea capacităţilor de management al siguranţei rutiere în lume, îmbunătăţirea drumurilor şi a vehiculelor, modelarea comportamentului tuturor participanţilor la traficul rutier şi îmbunătăţirea măsurilor de îngrijire post traumă.

În România în anul 2012 s-au produs 26.648 accidente de circulaţie soldate cu victime, respectiv 2.018 morţi, 8.768 răniţi grav şi 24.723 răniţi uşor. Datele statistice prezentate în Raportul global privind siguranţa rutieră în anul 2012, publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, arată că în Romania pietonii reprezintă 37% din numărul total de persoane decedate în accidente rutiere.

Centrul de Consultanţă pentru Victimele Rutiere CCVR România

CCVR România este o organizaţie non-guvernamentală care acţionează în domeniul siguranţei rutiere din România, ce reprezintă interesele victimelor şi ale familiilor acestora, promovându-le şi apărându-le drepturile, oferind consultanţă şi asistenţă – juridică, tehnică, medicală, socială, psihologică, etc.

Membră a Federaţiei europene a victimelor accidentelor rutiere – FEVR, a Alianţei Globale a ONG-urilor pentru siguranţă rutieră şi semnatară a Cartei Europene a Siguranţei Rutiere, CCVR România îşi desfăşoară activităţile şi derulează proiecte sub deviza Deceniului de acţiune pentru siguranţă rutieră 2011 – 2020, alături de partenerii săi printre care enumerăm: Poliţia Rutieră, Institutul de Filosofie şi Psihologie al Academiei Române – C. Rădulescu Motru, Automobil Clubul Român, Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educaţionale – FICE România, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Uniunea Editorilor din România, Asociaţia pentru protecţia consumatorilor – ASCOR.

%d blogeri au apreciat asta: