Category Archives: săptămâna mondială de siguranță rutieră

Cea de-a treia săptămână mondială de siguranță rutieră

Centrul de consultanță pentru victimele rutiere – CCVR România a marcat cea de-a treia săptămână mondială de siguranță rutieră (4 – 10 mai 2015) prin derularea unui program pilot: Educație rutieră – educație pentru viață!

Alături de Inspectoratul Școlar al sectorului 5 București și Federația Internațională a Comunităților Educative – FICE România, inițiatorul a organizat un tur al grădinițelor, prezentând atât copiilor dar și cadrelor didactice o altfel de lecție de educație rutieră, prin intermediul teatrului de păpuși.

Personajele preferate au împărtășit copiilor experiențe din pățaniile lor, le-au adresat acestora întrebări și au răspuns la întrebări și i-au învățat cum să se comporte corect în trafic sau cum trebuie să se comporte pe stradă în diferite situații.

Proiectul s-a finalizat printr-un eveniment cu funcție de diseminare a lecțiilor învățate în cadrul programului inițiat de CCVR România. Cu această ocazie cadrele didactice din grădinițe au subliniat importanța activităților de educație rutieră, au dovedit ingeniozitate, iar unele dintre acestea au dorit să dezvolte în continuare proiectul prin alte activități similare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cea de-a patra Adunare Generală a ONG-urilor care sprijină siguranță rutieră și victimele accidentelor rutiere

CCVR Romania a participat în zilele de 13 și 14 martie 2015 la cea de-a patra Adunare Generală a ONG-urilor care acționează în domeniul siguranței rutiere și în sprijinul victimelor accidentelor rutiere, organizată în acest an în Marrakesh, Maroc, eveniment la care au participat 170 de delegați ai ONG-urilor din 52 de state, alături de experți ai instituțiilor internaționale, printre care Organizația Mondială a Sănătății, Banca Mondială și Fondul pentru siguranță rutieră. Cu această ocazie au fost împărtășite experiențele și bunele practici ale organizațiilor de profil din întreaga lume, s-a avut în vedere întărirea capacității ONG-urilor în ceea ce privește managementul programelor, luarea deciziilor, strângerea de fonduri și a fost încurajată participarea ONG-urilor la cea de-a treia săptămână mondială de siguranță rutieră a ONU ce se va desfășura în perioada 4 – 10 mai 2015.

Printre vorbitori s-au numărat înalți demnitari ai Guvernului marocan, și anume dl. Aziz Rabbah, Ministrul Transportului, Echipamentelor și Logisticii, Dr. Mohamed Najib Boulif, Ministru delegat pentru transport la Ministerul Transportului, Echipamentelor și Logisticii, Dr. Ahmed Boudak, Director divizia spitale și îngrijire ambulatorie din partea Ministerului Sănătății. De asemenea au mai susținut prezentări dr. Etienne Krug, Director al Departamentulul pentru managementul bolilor cronice, dizabilităților și prevenirea accidentelor, din partea Organizației Mondiale a Sănătății, dl. Mark Shotten, Specialist pe probleme de transport în cadrul GRSF / Banca Mondială, dl. Joop Goos, Președinte Prévention Routière Internationale, dl. Shane O’Connor, Consultant comunicare FedEx și dr. Kate Allen, Manager sisteme de sănătate, Școala de sănătate publică Johns Hopkins Bloomberg.

Totodată, s-au desfășurat două sesiuni de instruire pentru prezentarea și susținerea proiectelor în vederea obținerii finanțării și pentru obținerea accesului la date statistice și analize.

Alianța Globală a ONG-urilor care acționează în domeniul siguranței rutiere

Având peste 140 de organizații non-profit membri activi din peste 90 de țări, Alianța Globală a ONG-urilor care acționează în domeniul siguranței rutiere a fost fondată ca răspuns la solicitarea ONG-urilor din întreaga lume pentru crearea unui forum în care acestea să poată împărtăși cele mai bune practici și să pledeze împreună pentru siguranță rutieră și pentru drepturile victimelor accidentelor rutiere.

CCVR România

Centrul de Consultanță pentru Victimele Rutiere – CCVR România este o organizație non-guvernamentală non-profit care acționează în domeniul siguranței rutiere din România, ce reprezintă interesele victimelor și ale familiilor acestora, promovându-le și apărându-le drepturile, oferind consultanță și asistență – juridică, tehnică, medicală, socială, psihologică, etc.

Membră a Federației europene a victimelor accidentelor rutiere – FEVR  și a Alianței Globale a ONG-urilor pentru siguranță rutieră și semnatară a Cartei Europene a Siguranței Rutiere, CCVR România își desfășoară activitățile și derulează proiecte sub deviza Deceniului de acțiune pentru siguranță rutieră 2011 – 2020, alături de partenerii săi.

Această prezentare necesită JavaScript.

%d blogeri au apreciat asta: