Arhivă Categorii:r prudenta

REZOLUTIA FORUMULUI SIGURANTEI RUTIERE 2007

FORUMUL SIGURANŢEI RUTIERE
Ediţia a II- a
Bucureşti, 15 noiembrie 2007
Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi

REZOLUŢIA
FORUMULUI SIGURANŢEI RUTIERE
Ediţia a II- a

Participanţii la cel de-al II-lea Forum de Siguranţă Rutieră, desfăşurat la Palatul Parlamentului, în ziua de 15 noiembrie 2007, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie, apreciază că, în România, deşi s-au adoptat măsuri importante, mai ales prin efortul Consiliului Interministerial de Siguranţă Rutieră şi al Poliţiei Române, numărul de accidente şi gravitatea lor sunt la un nivel inacceptabil.
Problema îngrijorează şi interesează masiv opinia publică, dovadă prezenţa zilnică în mass-media a accidentelor, iar aceasta duce la creşterea intensităţii emoţionale a cetăţenilor, tot mai îngrijoraţi pentru viaţa şi sănătatea lor şi a celor apropiaţi.
Conform statisticilor, în România s-a înregistrat în 2006 un număr de 19.259 accidente rutiere, soldate cu 2151 persoane decedate şi 4714 răniţi grav, costurile suportate de societate, familiile victimelor şi de cei vinovaţi fiind greu de estimat.
Analizând această situaţie, participanţii la forum au constatat că totuşi, datorită programelor parteneriale dintre autorităţi şi societatea civilă, cu precădere a celui intitulat „ Stop accidentelor rutiere – viaţa are prioritate” aceste cifre sunt mai mici decât în anul 2005, ceea ce denotă o scădere a fenomenului, dar cu tendinţă crescătoare în 2007.
Cu dorinţa ca Forumul Siguranţei Rutiere să devină un moment de referinţă în analiza şi identificarea principalelor direcţii de acţiune concretă a societăţii civile în domeniu, participanţii:
· Apreciază pozitiv apariţia HG nr.864/2007, care declară cea de-a treia duminică din luna noiembrie ca zi de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie;
· Sprijină aplicarea Hotărârii celei de-a 22-a reuniuni a Consiliului Interministerial de Siguranţă Rutieră din 23 aprilie 2007, care declară siguranţa rutieră ca prioritate naţională, aşa cum AVAC solicitase încă din ianuarie 2006, prin Programul Naţional în 10 puncte;
· Declară cele două hotărâri, precum şi Programul Naţional în 10 puncte, ca documente programatice ale forumului, pe care societatea civilă să le aibă în vedere în acţiunile viitoare;
· Solicită CISR să facă demersurile ca perioada 2008-2017 să fie declarată Deceniul siguranţei rutiere în România;
· Solicită Guvernului şi CISR ca în structurile ce se vor înfiinţa ca urmare a Hotărârii din 23 aprilie 2007, să fie cooptaţi şi reprezentanţii ONG – urilor din domeniu;
· Cer Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să introducă în curriculum cât mai multe teme de educaţie şi siguranţă rutieră;
· Propun instituţiilor ce vor avea bugete pentru campaniile de promovare şi pentru proiectele de siguranţă rutieră să dezvolte parteneriate cu societatea civilă;
· Solicită CISR şi Consiliului Naţional al Audiovizualului derularea unei campanii naţionale de siguranţă rutieră la toate posturile de radio şi TV;
·Solicită autorităţilor locale ce vor avea bugete pentru campaniile de promovare şi pentru proiectele de siguranţă rutieră să amplaseze monumente dedicate victimelor accidentelor de circulaţie în locuri uşor accesibile, unde să se poată face ceremonii religioase de către toate cultele, inclusiv concomitent;
· Cer tuturor autorităţilor locale sa întreprindă urgent masuri pentru îmbunătăţirea circulaţiei vehiculelor de transport public prin înfiinţarea benzilor dedicate si asigurarea virajelor tramvaielor si troleibuzelor in intersecţiile semaforizate;
· Solicita declararea oficial de către autorităţile locale a transportului public ca prioritate in dezvoltarea urbana cu impact major in reducerea accidentelor rutiere;
· Solicita autoritarilor locale si centrale sa introducă bicicleta in toate strategiile de dezvoltare urbane, ca mijloc de transport alternativ, cu grad minim de risc, atât din punctul de vedere al accidentelor rutiere, cat si al poluării de orice fel;
· Cer tuturor autorităţilor locale si centrale să întreprindă urgent măsuri de înfiinţare, modernizare şi aducere la parametrii de funcţionare a pistelor pentru biciclişti;
· Solicită declararea în România a Zilei politeţii rutiere, pe care ulterior s-o propunem ca Zi europeană a politeţii rutiere.

ZIUA MONDIALA DE COMEMORARE A VICTMELOR ACCIDENTELOR DE CIRCULATIE

Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), gestionar al actualităţii emoţionale în domeniu, îşi manifestă profunda îngrijorare faţă de cotele alarmante la care a ajuns flagelul societăţii moderne accidentul de circulaţie şi urmările sale nedorite.
În ziua de 15 noiembrie a.c. ora 10.00 în cadrul manifestărilor prilejuite de ZIUA MONDIALĂ DE COMEMORARE A VICTIMELOR ACCIDENTELOR DE CIRCULAŢIE, împreună cu INSTITUTUL DE FILOZOFIE SI PSIHOLOGIE „C. RADULESCU MOTRU” al ACADEMIEI ROMÂNE, dar şi ONG-uri implicate in domeniu ca ASCOR şi FRAVA, AVAC va avea loc FORUM-ul dedicat SIGURANŢEI RUTIERE din ţara noastră în organizarea societăţii civile, a doua editie.
Organizat în modulele: CAUZE – CONSECINŢE – SOLUŢII, la sala de expoziţii CONSTANTIN BRÂNCUŞI a Camerei Deputaţilor, forumul aşteaptă să prezinte lucrări toţi cei ce au preocupări în domeniu, pentru a se putea identifica şi alte modalităţi de reducere a numărului accidentelor de circulaţie.

Ne dorim să deveniţi şi dumneavoastră un sprijinitor şi un adept al acţiunii societăţii civile pentru asigurarea vieţii şi sănătăţii semenilor noştri şi aşteptăm confirmarea prezenţei dumneavoastră la: tel 0314027147; 0722639836; 0756.02.52.22 sau e-mail avac.bucuresti@yahoo.com.

Activităţile ce se vor desfăşura cu ocazia Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere 15-17 Noiembrie 2007

SCOP:
Sensibilizarea autorităţilor pentru adoptarea de măsuri menite să prevină şi să combată flagelul accidentelor de rutiere,
Determinarea unui mai mare grad de responsabilitate de către toate categoriile de participanţi la traficul rutier,
Vizualizarea dimensiunii reale a fenomenului accidentului rutier.

Joi 15 noiembrie
09,00 FORUMUL SIGURANŢEI RUTIERE – CAUZE – CONSECINŢE – SOLUŢII
sesiune de comunicări

Sâmbătă 17 noiembrie
ora 10 30 DISPRERARE PR ASFALT
Manifestare care se doreşte a fi un mesaj către toţi participanţii la traficul rutier cât şi către toţi factorii de decizie.

DISPERARE PE ASFALT

In anul 2005 ONU a stabilit ca a treia duminica din luna noiembrie sa fie desemnata Ziua Mondiala de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulatie। Pentru a marca acest eveniment, Asociatia Victimelor Accidentelor de Circulatie a organizat o suita de actiuni menite sa aduca in prim planul vietii sociale problematica accidentelor rutiere। Joi 16 noiembrie 2006 a avut loc la Palatul Parlamentului Forumul Sigurantei Rutiere, primul de acest gen organizat de societatea civila, care a reunit specialisti din institutii de cercetare ale Academiei Romane, MAI, reprezentanti ai societatii civile, ai unor societati comerciale din domeniul auto। Lucrarile si interventiile prezentate vor face obiectul unei lucrari editoriale।Vineri 17 noiembrie 2006 s-a desfasurat Gala AVAC la Centrul Cultural al MAI, in cadrul careia s-au inmanat dilome celor care au avut contributii importante in domeniul prevenirii accidentelor de circulatie।Sambata 18 noiembrie 2006, pe tronsonul Piata Presei Libere Arcul de Triumf s-a desfasurat actiunea DISPERARE PE ASFALT। Momentul a dorit sa sensibilizeze autoritatile centrale si locale pentru adoptarea de masuri menite sa previna si sa combata flagelul accidentelor rutiere si sa determine un mai mare grad de responsabilitate din partea tuturor categoriilor de participanti la trafic। Simbolic, s-au sugerat dimensiunile tragice ale fenomenului accidentelor rutiere: anual peste 2.500 morti si peste 7.000 raniti grav.Aceste momente comemorative nu s-ar fi putut desfasura fara sprijinul Inspectoratului National al Jandarmeriei Romane, Directiei Politiei Rutiere, Prefecturii Municipiului Bucuresti, al scolilor participante si, nu in ultimul rand, al mass media. Societatile comerciale cu activitate in domeniul sigurantei rutiere au sprijinit si ele aceasta actiune.AVAC multumeste si pe acesta cale tuturor celor care au sprijinit demersurile de sensibilizare a opiniei publice si autoritatilor privind prevenirea si combaterea accidentelor de circulatie in Romania.

Ion MIHAIL
Director executiv AVAC

Mor oamenii, mor degeaba…

Comunicat AVA (Alianţa Victimelor Accidentelor)

AVA este singura reprezentantă a victimelor accidentelor, a cetăţenilor din România !

Alianţa Victimelor Accidentelor a luat act cu îngrijorare referitor la situaţia dramatică existentă în domeniul accidentelor de circulaţie. Şoselele din România nu sunt sigure, accidentele grave se întâmplă la tot pasul, uneori conducătorii scapă nesancţionaţi şi datorită unei insuficiente cunoaşteri a legislaţiei de către autorităţile competente. Avem datoria de a semnala opiniei publice anomaliile existente. Invităm persoanele fizice şi juridice din România, ong-uri, dar şi autorităţile cu atribuţii în domeniul accidentelor, urmând să acţionăm coerent şi competent în vederea eliminării deficienţelor legislative.

Vă invităm să lecturaţi şi textul legal în materie. Se impune certitudinea că legislaţia din România este neconformă cu legislaţia internaţională, deşi România are obligaţia de a respecta întocmai tratatele semnate. Observăm şi uşurinţa cu care unii conducători auto rămân nesancţionaţi, în special şoferii de camion / TIR, deşi aceştia produc accidente grave urmare a unui stil agresiv de conducere auto, totodată urmarea nesancţionării lor de către singura autoritate în materie de circulaţie rutieră – Poliţia Rutieră. Exemplu: camionul ce a pătruns în comuna Negreni, lângă Huedin, unde un camion a omorât 6 oameni care erau într-un cortegiu. Şoferul nu păţeşte nimic, expertiza va acoperi totul, nu se aplică legea. Identic în cazul unui copil de 7 ani omorât de fata primarului din localitatea X ; legea nu produce vreun efect, conducătorii auto scapă nesancţionaţi, populaţia României suferă.

DECRET nr. 318 din 14 octombrie 1980
pentru ratificarea unor înţelegeri internaţionale în domeniul circulaţiei rutiere
EMITENT: CONSILIUL DE STAT
PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 86 din 20 octombrie 1980

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

ART. 1
Se ratifică Convenţia asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968

ART. 8
Conducatori
5. Fiecare conducător trebuie să aibă permanent controlul vehiculului

ART. 13
Viteza şi distanţa între vehicule
1. Orice conducător de vehicul trebuie să ramână, în toate împrejurările, stăpîn pe vehiculul său, în asa fel încît să poată face faţă cerinţelor prudenţei şi să fie continuu în măsură să efectueze
toate manevrele ce îi revin.

CONSTITUŢIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003

ART. 11
Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

ART. 20
Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

ORDONANTA DE URGENTA nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*republicată*)
privind circulaţia pe drumurile publice*)
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 3 august 2006

ART. 72

(4) Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.

Legislaţia Europei, Convenţia de la Viena, prevede obligaţia conducătorului vehiculului de a-l controla în toate situaţiile. Aşadar în 100% din cazuri, întotdeauna, un conducător auto care a

călcat şi omorât un om – este în culpă deoarece nu a controlat vehiculul. Cu totul opus şi fără
logică legală, în România legea nu îl condamnă ”dacă a respectat legea” – care lege? deoarece
tocmai legea, convenţia de la Viena ratificată de România în 1980, îl consideră vinovat. Vom categorisi orice încălcare a codului rutier ca simplă contravenţie ce trebuie sancţionată ca atare
(viteza prea mare, mersul pe contrasens, starea de ebrietate, etc.) însă – definitoriu la accidente – este dacă şoferul a avut sau nu a avut controlul vehiculului. Ori, tocmai esenţialul, lipsa controlului autovehiculului care produce accidentul mortal : asta nu este sancţionat în România! Aspect care contravine flagrant cu interesul public, aspect care prejudiciază esenţial interesele cetăţenilor.

Invităm pe aceia interesaţi să ne contacteze pentru a acţiona împreună în vederea diminuării numărului accidentelor de circulaţie, totodată în vederea obţinerii despăgubirilor pentru victimele accidentelor.

Menţionăm lipsa de expertiză în domeniu. AVA este bine pregătită să asiste pe cetăţenii României.

Redactat la Timişoara şi Bucureşti astăzi 14.09.2007

Cu stimă,

A V A (Alianţa Victimelor Accidentelor)

COMISION DE FREGATA

Legislaţia existentă prevede acordarea pentru fiecare deces survenit în urma unui accident de muncă, – 4 salarii medii brute. Aproape nimic… Din calculele realizate de noi, în România se colectează sume mari cu destinaţia accidente muncă, dar… ele rămân necheltuite, iar oamenii sunt neglijaţi. La o medie de 400 – 450 decese pe an din accidente de muncă, dacă se vor acorda fiecărei familii, a celui decedat, 10.000€uro, rezultă 4.000.000-4.500.000 €uro, adică ”Nici măcar cât un Comision de Fregată!
Evident că bătaia de joc la adresa românului de rând nu-şi mai are locul. Trebuie să ne ocupăm serios de problema aceasta, să fie introdusă şi prevederea legală prin care să se dispună ca în termen de 10 zile de la constatarea accidentului de muncă să fie acordată familiei 10.000 €uro de la Trezoreria Statului. Aceşti bani vor fi în evidenţa viitorului Fond Naţional Deces Accidente Muncă –(FNDAM). Urmând, apoi, ca Statul Român să acţioneze în regres, dacă este cazul, pe aceia ce eventual sunt responsabili de accident, sau, de lipsa Asigurării de Accidente.
Totul pare simplu: Alianţa ONG-urilor (FRAVA, AVAC si ASCOR) + Sindicate + mass-media, se doreşte o forţă capabilă să producă o serie de discuţii, în vederea elaborării unei modificări legislative, urmată de atragerea, în vederea susţinerii ideii din partea unor parlamentari.
Sperăm că din toamna/iarna anului 2006 românii vor afla că există compensaţia de 10.000 €uro pentru orice persoană decedată urmare unui accident de muncă.
E posibil!!!
Considerând ca justiţia funcţionează în România, pentru familia victimei va fi foarte greu, în primele săptămâni, să abordeze judecata, şi, în opinia noastră, trebuie să i se plătească necondiţionat o suma echivalenta cu 10.000 €uro. Precizam că nu mai este suficient, după 16 ani, să ne tot plângem că ”guvernul nu face, nu drege” – contează şi ce facem noi!
Vremea când societatea civilă nu a făcut nimic, decât critici, a trecut. Acum va trebui să acordăm atenţie acelora care reuşesc să facă ceva, valabil pentru toţi. Sperăm că în România oamenii vor înţelege să aibă o atitudine activă care să conducă la rezultate; singura reţetă!!! spre succes. Totodată trebuie subliniată importanţa abordării regulei lui ” 1/10 ” care înseamnă că trebuie luată din UE metoda, nu şi valoarea despăgubirii. Avem la cifre regula 1/10 care corespunde raportului dintre salariul UE / salariul RO. Astăzi în UE pentru fiecare deces la accident de muncă se acordă 100.000 €.
Trebuie ca România să intre în rândul ţărilor care preţuiesc viaţa oamenilor la adevărata ei valoare…În acest mod familia celui dispărut îşi poate continua viaţa. Astfel devenind chiar o prevenţie a altor accidente din moment ce va exista şi sancţiunea… Cazuri mai puţine? Ne dorim acest lucru!!!
Lobby este necesar însă nu suficient. Până va ajunge propunerea modificării legislative acolo unde trebuie la Parlament, va trebui ca opinia publică să fie alertată şi totodată să avem o idee clară: are valoare viaţa românului sau nu ?
Dacă avem un român determinat de societate să lucreze într-un loc anume şi suferă un accident de muncă, un deces, oare comunitatea apreciază cumva şi viaţa românului de rând(?) sau dimpotrivă viaţa românului salariat nu contează…
Trebuie ca opinia publică din România să dezbată problemele comunităţii şi vom avea reacţia oamenilor. Parlamentarii, suntem convinşi, că vor reacţiona. Atunci când societatea civilă profesională îşi va îndeplini menirea va fi bine.

Redactat la Timişoara şi Bucureşti Iunie 2006

%d blogeri au apreciat asta: