Peste 100 de şoferi amendaţi în judeţul Ilfov. Atenţie, poliţiştii îi caută pe cei băuţi la volan! – Actualitate EVZ.ro

Peste 100 de șoferi amendați în județul Ilfov. Atenție, polițiștii îi caută pe cei băuți la volan! – Actualitate EVZ.ro.

Autor:  Georgeta Ghidovăţ

În noaptea de sâmbătă spre duminică, zece şoferi au rămas fără permisul de conducere, în timpul unei acţiuni a poliţiştilor din Ilfov.

Agenţii de circulaţie au tăiat 119 amenzi şi au sancţionat alţi 10 şoferi care au consumat alcool. De altfel, cei 40 de poliţişti aflaţi în acţiunea de noapte au reţinut 15 permise de conducere.

Într-un comunicat al Poliţiei Române se arată că, până pe 8 ianuarie 2012, agenţii de la Rutieră vor acorda o atenţie deosebită prevenirii accidentelor care au drept cauză consumul de băuturi alcoolice. Ca urmare, toţi şoferii care vor fi opriţi în trafic vor fi testaţi cu aparatul etilotest.

Nu urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Agenţii de circulaţie explică faptul că, pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc băuţi trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Sub această limită, fapta constituie contravenţie, iar sancţiunea este suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru trei luni, la care se adaugă nouă puncte de amendă.

Şoferii băuţi nu pot lua virajele

„Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege constuie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier”, se mai precizează în comunicatul Poliţiei.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

„Pentru a conduce în siguranţă şoferul trebuie să se afle în plenitudinea aptitudinilor sale deoarece condiţiile de conducere se schimbă mereu. Acesta trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reactioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza”, mai spun poliţiştii. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creste.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: