sa spunem LA MULTI ANI? … sau ?…

Un tânăr şi-a pierdut viaţa, azi dimineaţă, după ce a scăpat maşina de sub control în staţiunea Neptun.


Florin Bogdan Toma, în vârstă de 25 de ani, se întorcea acasă de la petrecerea de Revelion. Din cauza vitezei excesive, tânărul a scăpat maşina de sub control, în dreptul hotelului Craiova, şi a intrat într-un copac. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina a fost distrusă complet, iar Florin Bogdan Toma a murit pe loc.
Poliţiştii Serviciului Rutier au deschis o anchetă în acest caz.

Accident mortal în Capitală noaptea trecută

Deşi străzile au fost libere în Bucureşti, mulţi şoferi au apăsat pedala de acceleraţie mai mult decât trebuia, cauzând accidente, potrivit poliţiştilor.

Noaptea trecută un tânăr şi-a pierdut viaţa după ce a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un copac din zona Constantin Brâncuşi din Capitală. El a murit pe loc, iar alte două persoane care se aflau în autoturism au fost rănite.
Un alt şofer grăbit a derapat cu maşina şi a căzut în Lacul Morii în zona Podului Ciurel din Capitală. Din fericire nu a fost rănit. S-a ales doar cu un şoc termic şi dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că se urcase la volan sub influenţa alcoolului.

Alţi şoferi au fost amendaţi pentru viteza excesivă, dar şi pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: